Pe cine susține Elena Udrea în turul II. „Cei care m-au votat pe mine în turul întâi vor face diferența”

Pe cine susține Elena Udrea în turul II. „Cei care m-au votat pe mine în turul întâi vor face diferența

Elena Udrea a declarat vineri, într-o conferință de presă, că cele 500.000 de persoane care au votat cu ea în turul întâi al alegerilor prezidențiale, vor face diferența pe 16 noiembrie, la turul al doilea al alegerilor.

„ Nu am pretenția că sunt stăpâna voturilor din turul întâi. Mi se pare o aroganță din partea acelora care spun că pot muta voturile. (…)500.000 de oameni care au votat pentru mine vor face diferența în turul al doilea. Electoratul PMP este cel mai anti-PSD și anti-Ponta. Acest electorat va vota așa cum îi cer principiile și valorile. Votul din 16 noiembrie trebuie să fie anti-Ponta”, a spus Elena Udrea.

Liderul PMP a mai spus că electoratul ei va ști ce are de făcut în turul al doilea.

Întrebată de jurnaliști cu cine va vota, Udrea a evitat să pronunțe un nume. „Eu am un singur vot. Eu voi vota conform atitudinii care mă definește, am fost cel mai mare adversar al PSD și al lui Victor Ponta.Va conta cu cine va vota jumătate de milion de alegători care au votat cu Elena Udrea în turul întâi. Îi rog să vină la vot”, și-a îndemnat Udrea alegătorii.

Președinta PMP a postat pe Facebook, înaintea ședinței PMP, melodia lui Dan Teodorescu, Taxi, Răul mic vs Răul mare”.

„Ce ghinion pe țara asta să aibă de ales între două rele. Ascultați acest cântec al lui Dan Teodorescu și Cosmin Vaman ca să vă mai relaxați. Și nu uitați: dragostea lui Ponta și Iohannis pentru România e de plastic”, a postat ea, la un loc cu melodia-parodie.

Liderul PMP Elena Udrea a declarat, luni seară, că nu va negocia nimic pentru turul II al prezidențialelor, dar PMP ar putea avea în perioada următoare un punct de vedere legat de candidații rămași în competiție.

„Nu vom negocia nimic. Nu am intrat în competiția aceasta pentru a negocia ceva în turul doi. Eu nu cred că electoratul este unul de buzunar pe care-l iei și-l muți așa cum vrei tu. Le mulțumesc oamenilor care au votat cu mine și, din respect pentru ei, nu cred că un electoral se poate negocia și nici nu intenționez să fac lucrul acesta, dar aș putea avea o opinie, PMP ar putea avea un punct de vedere legat de candidații rămași în competiție, însă dacă se va întâmpla așa vom stabili în perioada următoare”, a precizat Elena Udrea.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Live pe TikTok cu Simion și Becali, cu remarci sexiste la adresa lui Lasconi: e...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
A alergat 5 kilometri direct spre secţia de votare. Mesajul Andreei Ştef, campioana României la...
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Poșeta soției lui Mircea Geoană, vedetă la secția de votare. Costă o avere
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online